DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Tarta cu dovleac

Încă mai e destul dovleac plăcintar pe piața. Și asta înseamnă mai multe deserturi pentru noi. E la îndemâna tuturor, nu costă mult iar piureul de dovleac se poate păstra și la congelator. Așa că haideți să profităm de el. Astăzi încă o rețetă care se potrivește dietei dukan, dar nu numai.

Faza Consolidare, Stabilizare

Scara nutrițională – începând de Joi

Ingrediente crustă:

-6 lg făină integrală

-6 lg lapte praf degresat

- 2 lg tărâțe de ovăz măcinate fin

- 3 lg îndulcitor pudră

- 1 esență vanilie

- 2 gălbenușuri

- un vârf de sare

- 3-4 lg lapte degresat (sau cât e nevoie)

- 1 lgt praf de copt

-1 cub unt (opțional pentru masa de sărbătoare)

Ingrediente umplutură:

-1 cană piure de dovleac

- 2 ouă

- 4 lg îndulcitor pudră

- 1 iaurt grecesc degresat

- 1 lg scorțișoară

- esență de portocale

Preparare:

Punem ingredientele uscate într-un vas. Adăugăm galbenușurile, esența de vanilie, untul (dacă e cazul) și apoi laptele (pe rând câte o lingură). Și frământăm aluatul. S-ar putea să fie lipicios din cauza laptelui praf. Încercați să faceți un aluat care să stea compact și introduceți-l în frigider pentru circa 10 minute.

Îl scoatem din frigider (se întărește destul de bine). Ca să îl întind mai ușor eu l-am pus între 2 folii de aluminiu și apoi am întins foaia. Tava mea are circa 20-22 cm în diametru iar foaia am întins-o suficient cât să se potrivească în tavă. Am înțepat aluatul din loc în loc cu o furculiță și am pus tava la cuptor la 180 grade pentru 5-7 minute.

Între timp preparăm umplutura, adică amestecăm toate ingredientele și omogenizăm compoziția.

Scoatem tava și turnăm umplutura peste crustă, după care introducem din nou tava în cuptor pentru 25-30 minute. Dupa ce scoateti tava puteti sa o acoperiti cat o lasati la racit cu o folie de silicon (se mai inmoaie crusta putin).

Lăsăm la rece. Se consumă pudrată cu scorțisoară și îndulcitor!

Poftă bună!

 

 

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: