Limonada cu menta si afine
Nu mai scapam de caldurile astea deloc. Parca tot mai cald se face. Aerul conditionat si el abia mai face fata. Frigiderul e burdusit de sticle cu apa si ….limonada.
Al meu baiat e fan limonada. Si prefer sa fie fan limonada decat sa vrea sucuri din comert. Asa ca toata ziua facem limonada sub diverse forme. 1-2 carafe, in functie de cat de sete ne este.
Pentru cei care urmeaza dieta Scara nutritionala aceasta poate fi inscrisa in categoria retetelor dukan si poate fi consumata incepand de miercuri, cand sunt permise fructele.
Pentru cei din dukan clasic (atac sau croaziera) nu este insa o reteta dukan potrivita, aici fiind interzise fructele pana in consolidare.
Faza: Consolidare, stabilizare definitiva
Scara nutritionala: Miercuri-Duminica
Ingrediente:
-1 l apa
- 200 ml zema de lamaie proaspat stoarsa
- indulcitor xilitol sau miere
- 2 crengute menta proaspata
- 100 g afine proaspete
Preparare:
Afinele trebuie spalate foarte bine. La fel si lamaile inainte de a le stoarce.
Se amesteca toate ingredietele si se introduce la frigider.
Se consuma rece, eventual cu niste cuburi de gheata.
Pont: puteti inlocui afinele cu felii de piersica, mango sau ce alt fruct aromat vreti.