DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Garnituri si salate pentru mese festive

1_DSC0175 (78)

Continuăm seria propunerilor pentru masa de Paști, dar și a informațiilor referitoare la această mare sărbătoare și a tradițiilor legate de aceasta. Sper să le citiți cu plăcere și să descoperiți lucruri noi.

Sărbătorile Pascale presupun o serie de tradiții după cum vă spuneam și în articolul anterior.

Odată ce creștinii se întorc de la biserica de la slujba de Înviere, se așează la masă, ciocnesc ouăle vopsite cu mare grijă de doamna casei și gustă din pască. După ce aceștia își potolesc foamea ciocnesc și câte un pahar de băutură.

Există ritualuri în ceea ce privește ciocnitul ouălor: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de un comesean, în timp ce rostește cunoscuta formula ”Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu ”Adevărat a Înviat”. După credința populară, e bine de ținut minte cu cine ai ciocnit prima dată pentru că, dacă se întâmplă să te rătăcești în vreo pădure, n-ai decât să-ți amintești cu cine ai ciocnit întâi de Paști, și imediat găsești drumul pe unde ai venit.

Deasemenea, cei care rostesc în același timp ”Hristos a inviat!” și “Adevarat a Inviat!” se spune ca le va fi iertat un păcat greu. Descoperirea unui ou cu două galbenușuri e semn de căsătorie în curand.

Masa din prima zi de Pasti este un prilej de reunire a familiei, decurgând și aceasta după un adevărat ritual. De pe masa de Pasti nu pot lipsi: ouale rosii, brânza, salata cu ceapa verde și ridichi, drobul și friptura de miel(sau orice altă carne), pasca umplută cu brânză sau cozonacul.

In prima zi de Paște se spune că trebuie să porți haine noi în semn de respect pentru această sărbătoare, dar și pentru că ea semnifică primenirea trupului și a sufletului, asa cum se primenește întreaga natură odată cu primăvara.

Propunerile mele în ceea ce privește garniturile și salatele care pot fi puse pe masă sunt:

http://www.retete-dukan.ro/peperonata/

http://www.retete-dukan.ro/musaca-de-legume-cu-pui/

http://www.retete-dukan.ro/sufleu-de-conopida/

http://www.retete-dukan.ro/musaca-cu-legume/

http://www.retete-dukan.ro/tocanita-de-ciuperci/

http://www.retete-dukan.ro/praz-cu-sos-de-rosii/

http://www.retete-dukan.ro/salata-de-boeuf/

http://www.retete-dukan.ro/rosii-umplute-cu-spanac-si-oua-de-prepelita/

http://www.retete-dukan.ro/salata-de-ardei-copti/

http://www.retete-dukan.ro/salata-de-fasole-verde-cu-usturoi/

http://www.retete-dukan.ro/salata-de-ridichi-si-crutoane/

http://www.retete-dukan.ro/salata-de-ridichi-si-crutoane/

http://www.retete-dukan.ro/salata-de-pui-cu-dressing-de-iaurt-si-lamaie/

http://www.retete-dukan.ro/salata-marocana-de-sfecla-rosie/

http://www.retete-dukan.ro/salata-cu-pui/

 

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: