Frigarui din piept de pui
Nu am mai facut de mult niste frigarui. De fapt in ultima vreme mai mult le-am mancat prin oras, asa ca am zis ca e cazul sa mai fac si acasa.
Faza Atac, Croaziera (PP, PL), Consolidare, Stabilizare definitiva
Ingrediente:
- un piept de pui (sau curcan)
- un iaurt 0 % grasime
- o rosie (fara la atac si PP)
- un ardei rosu (fara la atac si PP)
- o ceapa mica
- condimente, usturoi
Am pregatit marina din iaurt, rosia taiata cubulete, usturoi si condimente. Am pus bucatile de pui si le-am lasat acolo vreo 3 ore (merg lasate si mai mult). Apoi am insirat bucatile de pui, ceapa si ardei pe batul special. Eu le-am pus in cuptor in tava cu hartie de copt, pe suportul de grill de la microunde. In felul asta s-a scurs ce era de scurs pe hartia de copt si nu am facut mizerie
Le-am lasat in cuptorul incins la 180 grade cca 25-30 min si gata. Au fost delicioase. Eu le-am asortat cu o salata de legume si au mers la fix!
Pofta buna!