Dieta Dukan in viata de zi cu zi
Evident tentațiile sunt mari în ceea ce privește partea culinară, mai ales atunci când familia este mare și sunt prezenți și copiii. În mod normal, mai ales în faza de copii, veți decide probabil să vă ocupați mai întâi de masa copiilor și a celorlalți membrii ai familiei și abia apoi să luați dvs masa. Cel mai ușor este să vă pregătiți masa de proteine pentru dvs și separat garnitura de legume pentru ceilalți. Pregătiți cantități mai mari de mâncare (în special cele de carne) și serviți din ele ori de câte ori simțiți nevoia. În felul asta puteți mânca și dvs la aceeași masă cu familia, fără a ridica întrebări referitor la farfuria goală din fața dvs.
După perioada de atac lucrurile se simplifică, odată cu introducerea legumelor în meniu. În felul acesta la zilele de PL puteți sta liniștită la masă, consumând aceleași mâncăruri ca și ceilalți membrii ai familiei. Nu uitați, toate aperitivele, felurile principale sau supele/ciorbele pe care le găsiți pe acest site se adresează și celor care nu țin dietă, deoarece modul de preparare este cel clasic (exceptând doar folosirea uleiurilor și a prăjelilor, a făinii și pâinii clasice, sau a zahărului la rețetele de dulciuri). În felul acesta le veți oferi și lor mese pregătite într-un mod mai sănătos.
Puteți înlocui pateul de cumpărat cu cel făcut în casă, șunca de curca sau pastrama de pui la fel și exemplele pot continua.
În ceea ce privește ieșirile la restaurant nu trebuie să ne facem probleme. Cu siguranță vom găsi în meniu gratare de pui, pește sau legume fierte la abur sau salate din care să ne putem sătura. Nu refuzați astfel de ieșiri în familie sau cu prietenii pe principiul că ”nu am ce să mănânc”. Este păcat să vă refuzați aceste ieșiri și socializarea doar pentru că sunteți la dietă.
Prin urmare gestionați cât mai bine perioada dietei și succesul va fi garantat, fără să simțiți vreun impediment sau frustrările specifice unei diete.
Mult succes!
Sursa: ”The Dukan Diet Life Plan”, P.Dukan, 2012.