Clatite cu dulceata
Am decis ca la consolidare putem incerca sa consumam si gemuri sau dulceturi fara zahar. Am gasit mai multe variante de dulceturi fara zahar in comert (in general le gasim la raionul de produse de dieta sau pentru diabetici), dar si pe diverse site-uri. Ca sa spun drept, la gust nu difera cu nimic fata de cele care sunt facute cu zahar (cele mai multe au indulcitor in locul acestuia, dar sunt si fara).Asa ca o noua reteta Dukan pe care am savurat-o in aceasta seara.
Faza Consolidare, Stabilizare definitiva
Ingrediente:
- 2 oua
- 2 linguri indulcitor
- 4 linguri Maizena (amidon)
- 12 linguri lapte degresat
- 1 lingura lapte praf degresat
- 5 linguri apa minerala carbogazoasa
- un vf de sare
Am pregatit compozitia in mod normal. Se bat ouale bine. Maizena o dizolvam in putin lapte apoi se toarna peste oua si continuam sa le amestecam. Adaugam pe rand si celelalte ingrediente. Incingem bine de tot o tigaie de teflon (dar una buna, ca altfel se prind) si cu un polonic se toarna din compozitie si se fac clatitele. Mie mi-au iesit 8 clatite pe care le-am uns cu cate o lingurita de dulceata de zmeura si le-am mancat cat de repede am putut.
Pofta buna!