Ciuperci cu rosii cherry
Ce merge cel mai bine lângă un grătar? O garnitură de legume. Și cum am tot consumat mâncăruri mai grele zilele astea eu zic să mai încercăm și niște legume.
Eu una recunosc că îmi plac tare mult. Le mănânc crude în salate, fierte în ciorbe (și cât mai multe și mai diverse) sau preparate sub diverse forme în mâncăruri. Normal că nu îmi plac toate! Am câteva cu care nu mă înțeleg foarte bine, dar asta e! Mai am timp să mă răzgândesc. Între timp mă lupt cu băiețelul meu să le mânânce în salate. Am avut succes până acum cu ardeii și castraveții, dar nu mă las așa ușor.
Aceasta este o rețetă simplă, care nu necesită foarte mult timp pentru preparare.
Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă
Ingrediente:
-250 g ciuperci champignon proaspete
- 8 roșii cherry
- 1 ceapă galbenă sau 2 fire de ceapă verde
- ½ legătură de mărar proaspăt;
- sare și piper, după gust
- 3 lg de iaurt degresat
-1 cățel usturoi
Preparare. Ciupercile se spală și se lasă la scurs,iar apoi se taie în jumătate (dacă sunt mititele se pot lăsa întregi). La fel procedăm și cu roșiile, le tăiem în jumătăți. Ceapa albă se taie în fâșii mai mari sau dacă folosiți ceapa verde atunci o tăiați în rondele de cam de 1 cm.
Într-o tigaie antiaderentă se înăbușesc ciupercile la foc mediu vreo 5 minute, apoi îndepărtați capacul și mai lăsați ca să se evapore lichidul. Dacă doriți puteți stropi ciupercile cu puțin ulei de măsline. Se adaugă ceapa și se mai călește încă 2 – 3 minute, amestecând continuu. Adăugați apoi roșiile, apoi mărarul și mai căliți vreme de 2 minute, continuând să amestecați. Potriviți de sare și piper.
Puneți conținutul într-o tavă și introduceți legumele în cuptorul încins la 180 de grade pentru circa 15 minute. Scoateți tava și acoperiți-o circa 5 minute apoi e gata de servit. Dacă doriți puteți prepara din usturoiul pisat și iaurt un sos pe care să îl puneți peste legume înainte de a le introduce la cuptor.
Dacă nu doriți să mai dați drumul la cuptor atunci adăugați de iaurt peste legume, omogenizați și mai fierbeți pe aragaz 2 – 3 minute, după care luați tigaia de pe flacără, acoperiți-o cu un capac și lăsați-o la odihnă câteva minute (maxim 5).
Pofta buna!