DIETA DUKAN/UTILE

  • Arhive

Chec marmorat

In perioada care urmeaza am sa postez mai multe retete clasice, nu neaparat retete dukan. Aceste retete se vor potrivi celor care sunt in consolidare la dieta dukan sau pentru cei care tin Scara nutritionala vor fi mai mult retete pentru zilele de sambata si duminica.

Incerc sa extend un pic site-ul si pentru cei care nu sunt la dieta si sper sa nu va suparati foarte tare. Chiar daca am lipsit de pe  site am gatit, ca doar nu era sa murim de foame. Si cum baietelul meu a inceput clasa 0 a fost nevoie de pachetel. Reteta de astazi s-a potrivit foarte bine cu pachetelul lui si de aceea va invit sa o incercati pentru copilasii vostri.

Sa trecem la treaba, ca e chiar foarte simplu.

Faza Consolidare (masa de sarbatoare), Stabilizare definitiva

Scara nutritionala –  Duminica

Ingrediente:

-250 g faina
- 200 g zahar

- 5 oua mai mari sau 6 mai mici

- 4 lg ulei

- 1lg cacao

- esenta de vanilie

- 2 lg praf de copt

- un varf de sare

Preparare:

Separam mai intai albusurile de galbenusuri. Batem albusurile cu putina sare pana se face o spuma densa, apoi adaugam in ploaie cate o lingura de zahar continuand sa mixam.

In alt vas amestecam galbenusurile cu uleiul si esenta de vanilie dupa care le turnam peste spuma de albusuri.

Cand s-au amestecat bine scoatem mixerul.

Faina trecuta prin sita si praful de copt le adaugam cu lingura, in ploaie peste spuma de oua si amestecam de sus in jos pentru a ramane aerate compozitia.

In final impartim in doua parti egale. Intr-una adaugam cacaua prin sita si amestecam.

Tapetati o tava de chec cu hartie de copt si puneti pe rand in tava o lingura de compozitie simpla, apoi peste ea in mijloc o lingura de compozitie cu cacao, iar una simpla, peste una cu cacao si tot asa pana terminam compozitiile.

Introduceti tava in cuptorul incins la 180 grade si coaceti circa 30-35 minute sau pana trece testul scobitorii.

Lasati sa se raceasca si pudrati cu zahar vanilat.

Pofta buna!

 

 

 

Print Friendly
Share
this article on Facebook
Cursuri IT acreditate

S-ar putea sa iti placa si: