Briose cu scortisoara
Cred că este cea mai reușită rețetă de brioșe dukan pe care am încercat-o până acum. În sfârșit au consistența foarte asemănătoare cu cele normale si care nu este umeda in interior. Vi le recomand din suflet și abia aștept să îmi spuneți dacă v-au plăcut.
Faza Atac, Croazieră (PL, PP), Consolidare, Stabilizare definitivă
Ingrediente:
-4 lg tărâțe de ovăz
- 2 lg tărâțe de grâu (este permisă 1 lg pe zi încă din atac)
- 6 lg lapte praf degresat (considerat adjuvant și permis din atac, dar limitat la 3 lg/zi)
- 2 lg quark sau branză degresată
- 2 ouă
- 1 lgt cu vârf praf de copt
- 3 lg îndulcitor (sau după gust)
- 1 lgt scorțișoară
Într-un bol amestecăm mai întâi ingredientele uscate (tărâțele de ovăz și grâu, laptele praf degresat). Adăugăm ouăle întregi și quarkul și omogenizăm. Dacă vi se pare prea tare compoziția mai putem adăuga puțin quark. La acestea mai adăugăm praful de copt, scorțișoara și continuăm să amestecăm. Ar trebuie să vă iasă o compoziție care curge. Lăsați compoziția deoparte circa 4-5 minute.
Cu această compoziție umpleți formele de silicon pentru brioșe. Eu le-am pus cam trei sferturi și mi-au ieșit înalte (6 bucăți).
Introduceți în cuptorul încins la 150 grade și lăsați circa 15 minute (maxim 20) sau faceți testul cu scobitoarea. Opriți focul și lăsați-le în cuptor cu ușa întredeschisă. Atenție, le scoateți din forme doar după ce s-au răcit.
Poftă bună!