Branza topita
Recunosc ca reteta aceasta am incercat-o pentru prima data in 2013, iar pozele din text sunt cele de atunci. Cumva cumva insa am uitat de ea si nu am mai apucat sa o postez pe site. Dar iata ca i-a venit si ei timpul. Branza topita de casa are avantajul de a fi fara E-uri si alte alea, in plus o putem adapta dupa propriul nostru gust. Se poate face in varianta de reteta dukan sau se poate face si pentru cei care nu tin dieta.
Ingredientele necesare sunt foarte putine, iar rezultatul e foarte gustos.
Faza: Atac, Croaziera (PP, PL), Consolidare, Stabilizare definitive
Scara nutritionala- incepand de Luni
Ingrediente:
-500 g branza de vaci degresata (sa nu fie insa branza cremoasa)
- 1 lgt de bicarbonat
- 1 lgt sare
- 50 g unt (in varianta care nu e de dieta sau din consolidare)
- 1-2 galbenusuri (optional)
- ierburi aromate, chilli etc. (optional)
Preparare:
Se sfaramiteaza branza si se amesteca cu sarea si bicarbonatul. Se amesteca totul foarte bine si se lasa cateva ore la frigider (sau chiar peste noapte).
Dupa ce o scoateti de la frigider puteti adauga untul (in cazul in care il folositi) sau galbenusurile. Am facut si cu si fara galbenusuri, diferenta nu este mare, deci puteti incerca cum doriti.
Am pus vasul la bain-marie si am amestecat constant. Branza incepe sa se topeasca si sa se dizolve, pana incepe sa curga din lingura (ca o smantana lichida).
Adaugati si ierburile aromate sau chilli si mai lasati putin pe foc.
Se toarna intr-un vas, se lasa la racit si se pastreaza in frigider.
Pofta buna!