Budinca cu dovlecei si carne
Vă propun azi o rețetă lejeră pe care o puteți pregăti pentru toată familia și sigur le va plăcea de la mare la mic. Nu aveți nevoie de multe ingrediente și nici de cine ce știe ce tehnică în ale bucătăritului.
Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă
Scara nutrițională - începând de Marți
Ingrediente:
-2 dovlecei mici tăiați rondele
-300 g carne tocată de vită (sau pui, curcan)
- 1 ceapă
- 250 g brânză degresată mai cremoasă
- 2 ouă
-sare de himalaya, piper, oregano
Preparare:
Mai întâi coacem rondelele de dovlecei pe grătar, până se înmoaie. Îi scoatem pe un prosop de hârtie de bucătărie și îi lăsăm acolo până când pregătim carnea.
”Călim” ceapa 1 minut într-o tigaie antiaderentă și apoi adăugăm carnea tocată. Amestecăm în ea până se albește și se evaporă zeama lăsată. Adăugăm sarea de Himalaya și piperul.
Punem rondelele de dovlecei într-un singur strat pe fundul unui vas rezistent la cuptor. Adăugăm deasupra carnea tocată.
Pentru ultimul strat batem ouăle și le amestecăm cu branza degresată. Presărăm oregano deasupra și dăm la cuptorul încins la 180 de grade.
Lăsăm la copt până se rumenește la suprafață (40-45 minute).
p.s. după cum ați văzut am început să folosesc sarea de Himalaya și vă recomand să faceți la fel. Are o multitudine de proprietăți, printre care și faptul că ajută metabolismul si de aceea este recomandata si celor ce tin cura de slabire sau dieta sanatoasa de intretinere. În plus este mult mai sănătoasă ca sarea iodată. Mai multe informații găsiți aici.