Mancare de vinete
Pentru astăzi o rețetă dukan simplă de sezon cu vinete. Se poate combina cu un grătar sau se poate consuma ca atare, voi decideți. Nu uitați că vânăta este o legumă cu o valoare calorică foarte mică, de numai 18%, astfel încât este recomandată în curele de slăbire.
Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă
Ingrediente:
-2 vinete
- 1 ceapă albă
- 250 ml suc de roșii
- 2-3 caței de usturoi
- sare, piper
Preparare. Vinetele se spală și se curăță de coajă apoi se taie de-a lungul în felii și se presară cu sare. Se lasă așa pentru circa 25-30 minute. Între timp ceapa se taie mărunt și se călește cu puțină apă (sau pentru cine dorește cu o linguriță de ulei de măsline) până se înmoaie. Adăugăm apoi vinetele tăiate cuburi și se mai lasă la călit 1-2 minute. Acoperim cu apă și le lăsăm să fiarbă circa 15 minute. În final adăugăm sucul de roșii, usturoiul tocat, sare și piperul și mai lăsăm la fiert 10-15 minute. Se consumă ca atare caldă. Simplu și gustos!