Vinete umplute cu branza
După cum v-am spus, am încercat mai multe rețete cu vinete. Astăzi vă propun o astfel de rețetă care sper să vă placă și vouă la fel de mult. Rapid de facut și gustoasă este foarte bună pentru prânz sau pentru cină.
Faza Croazieră (PL), Consolidare, Stabilizare definitivă
Ingrediente:
-2 vinete
- 250 g brânză degresată
- 2 ouă
- mărăr verde
- sare
- 1 lg de ulei de măsline (opțional)
Preparare: Se spală vinetele, se taie în două pe lung și se scobește miezul. Miezul se toacă mărunt de tot și se amestecă cu ouăle, brânza, sarea și mărarul verde. Cu o pensulă ungeți cu ulei miezul vinetelor (acest pas este opțional). Umpleți miezul cu umplutura de brănză și introducem în cuptorul încins la 180 de grade pentru circa 25 minute.
Dacă sunteți în croazieră, stabilizare sau nu sunteți la dietă, cu 10 minute îniante de a le scoateți puneți peste vinete felii de cașcaval sau cașcaval ras. La servire mai puteți presăra mărar verde.
Poftă bună!